Filmul românesc cunoaște o istorie de peste un secol; în ciuda faptului că aducerea în țară a tehnologiilor necesare filmului s-a făcut cu doar puțin timp după ce au fost date în folosință primele aparaturi performante (mai întâi, cele ale fraților Lumière), filmul românesc de artă își află începuturile în pragul deceniului doi al secolului XX.
Filmul românesc până în 1948
Prin jocul împrejurărilor, producția de film în țară a fost îngreunată pentru multă vreme, din cauze de ordin financiar sau politic. În prima perioadă, cuprinsă între 1911 și 1948, producția se dovedește a fi principalul dezavantaj în cele mai multe proiecte românești de film. Industria românească de film a începuturilor a strâns un număr mic de pelicule finalizate fără multe compromisuri; în lipsa canalizării pe o producție de film autohton bazată pe mijloace proprii, colaborarea cu investitori străini a fost nu de puține ori păguboasă.
Totuși, între filmele realizate în acea perioadă se înscriu câteva titluri importante, ba chiar unele păreri le apreciază ca situându-se între cele mai semnificative producții mondiale din primele decenii de cinematografie.
Repere
Independența României (Aristide Demetriade-Grigore Brezeanu, 1912)
Așa e viața (Marin Iorda, 1928)
O noapte furtunoasă (Jean Georgescu, 1943)
Filmul românesc după 1948
La finele anilor patruzeci, a apărut un nou obstacol pentru creatorii români: implicarea politicii în toate artele și obligația de a ataca numai subiecte favorabile regimului comunist. La 2 noiembrie 1948 a fost semnat un decret care anunța naționalizarea industriei cinematografice în țară. Totuși, producțiile realizate înainte de revoluția din decembrie 1989 s-au remarcat prin viziuni, când în conformitate cu cerințele regimului, când atacuri subtile la adresa situației politice din țară (de pildă, alegorii politice), când evadarea în fantezie și în „arta pentru artă”.
Repere (1948-1989)
La Moara cu noroc (Victor Iliu, 1957)
Pădurea spânzuraților (Liviu Ciulei, 1964)
Duminică la ora 6 (Lucian Pintilie, 1965)
Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1969)
Nunta de piatră (Mircea Veroiu-Dan Pița, 1973)
Proba de microfon (Mircea Daneliuc, 1979)
Croaziera (Mircea Daneliuc, 1981)
Secvențe (Alexandru Tatos, 1982) Din 1990, reacțiile cineaștilor români au fost diferite; generația care a făcut film în deceniile '60-'80 a propus subiecte dure, fie distopii cu o Românie viitoare fără speranțe, fie prezentarea cu franchețe (uneori, brutalitate) a realităților dinainte de revoluție sau a anilor respectivi, încă avizi de a cunoaște adevărul privitor la regimul comunist. Subiectele legate de istoria ultimilor 50 de ani în România nu au contenit să fie aduse în prim-plan, până în zilele noastre. Asistăm la un nou val cinematografic în țară, unde subiectele cu tentă social-politică alternează cu exerciții de film (comercial sau de artă) în stil occidental sau american, cu problematici specifice lumii contemporane.
Repere (după 1990)
Balanța (Lucian Pintilie, 1992)
Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2005)
A fost sau n-a fost? (Corneliu Porumboiu, 2006)
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (Cristian Mungiu, 2007)
Filmul românesc de animație
Haplea (Marin Iorda, 1928)
Scurtă istorie (Ion Popescu Gopo, 1957)
